de Ion Creangă

Era odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, și moșneagul avea un cocoș, găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi și baba mânca o mulțime de ouă; iar moşneagului nu-i dădea nici unul. Moșneagul într-o zi face pierdu răbdarea și zise:

– Măi babă, mănânci ca în târgul lui Cremene. Ia da-mi si mie niste oua, ca sa-mi prind pofta macar.

– Da' cum nu! zise baba, care era foarte zgârcită. Dacă ai poftă de ouă, bate și tu coșul tău, să faci ouă, și-i mânca; că și eu așa am bătut găina, și iacătă cum se ouă.

Moșneagul, pofticios și hapsân, se ia după gura babei și, de ciudă, prinde iute și degrabă cocoșul și-i dă o bătaie bună, zicând:

- N / A! ori te ouă, ori du-te de la casa mea; ca să nu mai strici mâncarea degeaba.

Cocoșul, cum scăpa din mâinile moșneagului, fugi de-acasă și umblă pe drumuri, bezmetic. Şi cum mergea el pe- un drum, numai iată găseşte o punguţă cu doi bani. Și cum o găsește, o și ia în clonț și se întoarnă cu dânsa la casa moșneagului. Pe drum se întâlnește o trăsură cu-n boier și cu niște cucoane. Boierul se uită cu băgare de seamă la cocoș, vede în clonț o punguță și zice vizitaului:

– Măi! ia da-te jos si vezi ce are cocoșul acela în plisc.

Vizitiul se dă iute jos de pe capra trăsurii și, cu un feliu de meșteșug, prinde cocoșul și luându-i punguța din clanț o dată boierului. Boierul o ia, fără păsare, o pune în buzunar și pornește cu trăsura înainte. Cocoșul, supărat de asta, nu se lasă, ci se ia după trăsură spunând neîncetat:

Cucurigu! boieri mari, Daţi punguţa cu doi bani!

– Boierul, înciudat, când ajunge în dreptul unei fantâni, zice vizitaului:

– Mă ! ia cocoșul ist obraznic și-l dă în fântâna ceea.

– Vizitiul se dă iarăși jos de pe capră, prinde cocoșul și-l azvârle în fântână! Cocoșul, văzând această mare primejdie, ce să facă? începe a înghiți la apă; și-nghite, și-nghite, până ce înghite toată apa din fântână. Apoi zboară de-acolo afară și iarăși se ia în urma trăsurii, zicând:

Cucurigu! boieri mari, Daţi punguţa cu doi bani!

Boierul, văzând aceasta, sa mirat cumplit și a zis:

– Mă! da al dracului cucoş i-ar sta! Ei, las că ți-oi da eu ție de cheltuială, măi crestatule și pintenatule!

Și cum ajunge acasă, zice unei babe de la bucătărie să ia cocoșul, să-l azvârle într-un cuptor plin cu jăratic și să pună o lespede la gura cuptorului. Baba, cânoasă la inimă, de cuvânt; face cum ia zis stăpânul său. Cocoșul, când vede și astă mare nedreptate, începe a vărsa la apă; și toarnă toată apa din fântână pe jăratic, până ce stinge focul de tot, și se răcorește cuptiorul; ba încă face și o apăraie prin casă, de s-au îndrăcit de ciudă hârca de la bucătărie.

Apoi dă o blândă lespezii de la gura cuptorului, iese teafăr și de-acolo, fuga la fereastra boierului și începe a trânti cu ciocul în geamuri și a zice:

Cucurigu! boieri mari, Daţi punguţa cu doi bani!

– Măi, că mi-am găsit beleaua cu dihania asta de cucoș, zise boierul cuprins de mirare.

Vezeteu! Ia-l de pe capul meu şi-l zvârle în cireada boilor ş-a vacilor; poate vreun buhaiu înfuriat ia veni de hac: la lua în coarne, și-om scăpa de supărare.

Vezeteul iarăși ia cocoșul și-l azvârle în cireadă! Atunci bucuria cocoșului! Să-l fi văzut cum înghițea toată cireada, ș-a făcut o pantă mare, mare cât un munte! Apoi iar vine la fereastră, întinde aripile în dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului, și iarăși începe:

Cucurigu! boieri mari, Daţi punguţa cu doi bani!

Boierul, când mai vede și astă dandanaie; crapă de ciudă și nu știa ce să mai facă, doar va scăpa de cucos.

Mai sta boierul pe gânduri, până-i vine iarăşi în cap una.

– Am să-l dau în haznaua cu banii; poate va înghiți la galbeni, ia sta vreunul în gât, sa îneca și-au scăpa de dânsul.

Și, cum zice, umflă cocoșul de o aripă și-l azvârle în haznaua cu banii; căci boierul acela, de mult bănărit ce avea, nu-i mai știa numărul. Atunci cocoșul înghite cu lăcomie toți banii și lasă toate lăzile pustii. Apoi ieșea și de-acolo, el știe cum și pe unde, se duce la fereastra boierului și iar începe:

Cucurigu! boieri mari, Daţi punguţa cu doi bani!

Acum, după toate cele întâmplate, boierul, văzând că n-are ce-i mai face, azvârle punguța. Cocoșul o ia de jos cu bucurie, se duce în treaba lui și lasă pe boier în pace.

Atunci toate păsările din ogradă boierească, văzând voinicia cucoșului s-au luat după dânsul, de ți se părea că-io nuntă, și nu altceva; iară boierul se uită galiș cum se duceau păsările și zise oftând:

– Ducă-se și cobe și tot, numai bine că am scăpat de belea, că nici un lucru curat na fost aici!

Cocoșul însă mergea țanțoș, iar păsările după dânsul, și merge el cât merge, până ce ajunge acasă la moșneag, și de la poartă începe a cânta: „Cucurigu!!! Cucurigu!!!”

Moșneagul, cum aude glasul cocoșului, iese afară cu bucurie; şi când aruncă ochii spre poartă, ce să vadă? Cocoșul său era ceva de spăriet ! elefantul ţi se părea purce pe lângă acest cucoş; ş-apoi în urma lui veneau cârduri nenumărate de păsări, care de care mai frumoase, mai cucuiete şi mai boghete. Moșneagul, văzând pe cocoșul lui așa de mare și de greoi, și înconjurat de-atâta amar de gălițe, ia deschisă poarta. Atunci cocoșul ia zis:

– Stăpâne, aşterne un ţol aici în mijlocul ogrăzii.

Moşneagul, iute ca un prăsnel, aşterne ţolul. Cocoșul  atunci se așază pe țol, scutură puternică din aripi și îndată se umple ogradă și livada moșneagului, pe lângă păsări, și de cirezi de vite; iară pe ţol toarnă o movilă de galbeni, care strălucea la soare de-ţi lua ochii ! Moșneagul, văzând aceste mari bogății, nu știa ce să facă de bucurie, sărutând mereu cocoșul și dezmier dându-l.

Atunci, iaca și baba vinea nu știu de unde; și, când a văzut ea unele ca aceste, numa-i sclipeau răutăcioasei ochii în cap și plesnea de ciudă.

– Moșnege, zise ea rușinată, dă-mi și mie niște galbeni!

– Ba pune-ţi pofta-n cui, măi babă! Când ți-am cerut ouă, știi ce mi-ai răspuns! Bate acum și tu găina, să-ți aduc galbeni; c-așa am bătut și eu cocoșul, știi tu din a cui pricină… și iaca ce mi-a adus!

Atunci baba se duce în poiată, găbuiește găina, o apucă de coadă și o ia la bătaie, de-ți venea să-i plângi de milă! Biata găină, cum scapă din mâinile babei, fuge pe drumuri.

Și cum mergea pe drum, găsește și ea o mărgică so înghite. Apoi repede se întoarce acasă la babă și începe de pe poartă: „Cot, cot, cotcodac!” Baba iese cu bucurie înaintea găinei. Găina sare peste poartă, trece iute pe lângă babă și se pune pe cuibariu; şi, după vreun ceas de şedere, sare de pe cuibariu cotcodăcind. Baba atunci se duce cu fuga, să vadă ce a făcut găina!… Și când se uită în cuibariu, ce să vadă? Găina se ouase o mărgică. Baba, când vede că și-a bătut joc de dânsa, o prinde ș-o bate, până o omoară în bătaie! Și așa, baba cea zgârcită și nebună a rămas de tot săracă, lipită pământului. De acum a mai mâncat și răbdări prăjite în loc de ouă; că bine și-a făcut râs de găină și-a ucis-o fără să-i fie vinovată cu nemica, sărmană!

Moşneagul însă era foarte bogat; el și-a făcut case mari și grădini frumoase și trăia foarte bine; pe babă, de milă, a pus-o găinăriță, iar pe cucoș îl poartă în toate părțile după dânsul, cu salbă de aur la gât și încălțat cu ciubotele galbene și cu pinteni la călcâie, de ți se părea că-i un irod de cei frumoşi, iară nu cucoş de făcut borş.