PUNGUȚA CU DOI BANI

de Ion Creangă

Era odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, şi moşneagul avea un cocoș, găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi şi baba mânca o mulţime de ouă; iar moşneagului nu-i dădea nici unul.  Moşneagul într-o zi îşi pierdu răbdarea şi zise:

– Măi babă, mănânci ca în târgul lui Cremene. Ia dă-mi şi mie nişte ouă, ca să-mi prind pofta măcar.

– Da’ cum nu! zise baba, care era foarte zgârcită. Dacă ai poftă de ouă, bate şi tu cocoşul tău, să facă ouă, şi-i mânca; că şi eu aşa am bătut găina, şi iacătă cum se ouă.

Moşneagul, pofticios şi hapsân, se ia după gura babei şi, de ciudă, prinde iute şi degrabă cocoșul şi-i dă o bătaie bună, zicând:

– Na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea; ca să nu mai strici mâncarea degeaba.

Cocoșul, cum scăpa din mâinile moşneagului, fugi de-acasă şi umblă pe drumuri, bezmetic. Şi cum mergea el pe- un drum, numai iată găseşte o punguţă cu doi bani. Şi cum o găsește, o şi ia în clonţ şi se întoarnă cu dânsa la casa moșneagului. Pe drum se întâlneşte o trăsură cu-n boier şi cu nişte cucoane. Boierul se uită cu băgare de seamă la cocoş, vede în clonţ o punguţă şi zice vizitiului:

– Măi! ia dă-te jos şi vezi ce are cocoșul acela în plisc.

Vizitiul se dă iute jos de pe capra trăsurii şi, cu un feliu de meșteșug, prinde cocoșul şi luându-i punguţa din clanţ o dă boierului. Boierul o ia, fără păsare, o pune în buzunar şi porneşte cu trăsura înainte. Cocoșul, supărat de asta, nu se lasă, ci se ia după trăsură spunând neîncetat:

Cucurigu! boieri mari, Daţi punguţa cu doi bani!

– Boierul, înciudat, când ajunge în dreptul unei fântâni, zice vizitiului:

– Mă ! ia cocoșul ist obraznic şi-l dă în fântâna ceea.

– Vizitiul se dă iarăşi jos de pe capră, prinde cocoșul şi-l azvârle în fântână! Cocoșul, văzând această mare primejdie, ce să facă? începe a înghiţi la apă; şi-nghite, și-nghite, până ce înghite toată apa din fântână. Apoi zboară de-acolo afară şi iarăşi se ia în urma trăsurii, zicând:

Cucurigu! boieri mari, Daţi punguţa cu doi bani!

Boierul, văzând aceasta, s-a mirat cumplit şi a zis:

–  Mă! da al dracului cucoş i-ar sta! Ei, las că ți-oi da eu ţie de cheltuială, măi crestatule şi pintenatule!

Şi cum ajunge acasă, zice unei babe de la bucătărie să ia cocoșul, să-l azvârle într-un cuptor plin cu jăratic şi să pună o lespede la gura cuptorului. Baba, cânoasă la inimă, de cuvânt; face cum i-a zis stăpânul său. Cocoșul, când vede şi astă mare nedreptate, începe a vărsa la apă; şi toarnă el toată apa din fântână pe jăratic, până ce stinge focul de tot, şi se răcoreşte cuptiorul; ba încă face şi o apăraie prin casă, de s-au îndrăcit de ciudă hârca de la bucătărie.

Apoi dă o bleandă lespezii de la gura cuptorului, iese teafăr şi de-acolo, fuga la fereastra boierului şi începe a trânti cu ciocul în geamuri şi a zice:

Cucurigu! boieri mari, Daţi punguţa cu doi bani!

–  Măi, că mi-am găsit beleaua cu dihania asta de cucoş, zise boierul cuprins de mirare.

Vezeteu! Ia-l de pe capul meu şi-l zvârle în cireada boilor ş-a vacilor; poate vreun buhaiu înfuriat i-a veni de hac: l-a lua în coarne, şi-om scăpa de supărare.

Vezeteul iarăşi ia cocoșul şi-l azvârle în cireadă! Atunci bucuria cocoșului! Să-l fi văzut cum înghiţea el toată cireada, ş-a făcut un pântece mare, mare cât un munte! Apoi iar vine la fereastră, întinde aripile în dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului, şi iarăşi începe:

Cucurigu! boieri mari, Daţi punguţa cu doi bani!

Boierul, când mai vede şi astă dandanaie; crapă de ciudă şi nu ştia ce să mai facă, doar va scăpa de cucos.

Mai sta boierul pe gânduri, până-i vine iarăşi în cap una.

–  Am să-l dau în haznaua cu banii; poate va înghiţi la galbeni, i-a sta vreunul în gât, s-a îneca și-au scăpa de dânsul.

Şi, cum zice, umflă cocoșul de o aripă şi-l azvârle în haznaua cu banii; căci boierul acela, de mult bănărit ce avea, nu-i mai ştia numărul. Atunci cocoșul înghite cu lăcomie toţi banii şi lasă toate lăzile pustii. Apoi ieșea şi de- acolo, el ştie cum şi pe unde, se duce la fereastra boierului şi iar începe:

Cucurigu! boieri mari, Daţi punguţa cu doi bani!

Acum, după toate cele întâmplate, boierul, văzând că n-are ce-i mai face, azvârle punguţa. Cocoșul o ia de jos cu bucurie, se duce în treaba lui şi lasă pe boier în pace.

Atunci toate păsările din ograda boierească, văzând voinicia cucoşului s-au luat după dânsul, de ţi se părea că-i o nuntă, şi nu altceva; iară boierul se uită galiş cum se duceau păsările şi zise oftând:

–  Ducă-se şi cobe şi tot, numai bine că am scăpat de belea, că nici lucru curat n-a fost aici!

Cocoșul însă mergea ţanţoş, iar păsările după dânsul, şi merge el cât merge, până ce ajunge acasă la moşneag, şi de la poartă începe a cânta: „Cucurigu!!! Cucurigu!!!”

Moşneagul, cum aude glasul cocoșului, iese afară cu bucurie; şi când îşi aruncă ochii spre poartă, ce să vadă? Cocoșul său era ceva de spăriet ! elefantul ţi se părea purice pe lângă acest cucoş; ş-apoi în urma lui veneau cârduri nenumărate de păsări, care de care mai frumoase, mai cucuiete şi mai boghete. Moşneagul, văzând pe cocoșul lui aşa de mare şi de greoi, şi înconjurat de-atâta amar de găliţe, i-a deschis poarta. Atunci cocoșul i-a zis:

–  Stăpâne, aşterne un ţol aici în mijlocul ogrăzii.

Moşneagul, iute ca un prăsnel, aşterne ţolul. Cocoșul atunci se aşază pe ţol, scutură puternic din aripi şi îndată se umple ograda şi livada moşneagului, pe lângă păsări, şi de cirezi de vite; iară pe ţol toarnă o movilă de galbeni, care strălucea la soare de-ţi lua ochii! Moşneagul, văzând aceste mari bogăţii, nu ştia ce să facă de bucurie, sărutând mereu cocoșul şi dezmier dându-l.

Atunci, iaca şi baba vinea nu ştiu de unde; şi, când a văzut ea unele ca aceste, numa-i sclipeau răutăcioasei ochii în cap şi plesnea de ciudă.

–  Moşnege, zise ea ruşinată, dă-mi şi mie nişte galbeni!

–  Ba pune-ţi pofta-n cui, măi babă! Când ţi-am cerut ouă, ştii ce mi-ai răspuns! Bate acum şi tu găina, să-ţi aducă galbeni; c-aşa am bătut şi eu cocoșul, ştii tu din a cui pricină… şi iaca ce mi-a adus!

Atunci baba se duce în poiată, găbuieşte găina, o apucă de coadă şi o ia la bătaie, de-ţi venea să-i plângi de milă! Biata găină, cum scapă din mâinile babei, fuge pe drumuri.

Şi cum mergea pe drum, găseşte şi ea o mărgică s-o înghite. Apoi repede se întoarce acasă la babă şi începe de pe poartă: „Cot, cot, cotcodac!” Baba iese cu bucurie înaintea găinei. Găina sare peste poartă, trece iute pe lângă babă şi se pune pe cuibariu; şi, după vreun ceas de şedere, sare de pe cuibariu cotcodăcind. Baba atunci se duce cu fuga, să vadă ce i-a făcut găina!… Şi când se uită în cuibariu, ce să vadă? Găina se ouase o mărgică. Baba, când vede că și-a bătut joc de dânsa, o prinde ş-o bate, până o omoară în bătaie! Şi aşa, baba cea zgârcită şi nebună a rămas de tot săracă, lipită pământului. De acum a mai mânca şi răbdări prăjite în loc de ouă; că bine şi-a făcut râs de găină şi-a ucis-o fără să-i fie vinovată cu nemica, sărmana!

Moşneagul însă era foarte bogat; el şi-a făcut case mari şi grădini frumoase şi trăia foarte bine; pe babă, de milă, a pus-o găinăriţă, iar pe cucoş îl purta în toate părţile după dânsul, cu salbă de aur la gât şi încălţat cu ciubotele galbene şi cu pinteni la călcâie, de ţi se părea că-i un irod de cei frumoşi, iară nu cucoş de făcut borş.

SARCINA 1

SARCINA 2

SARCINA 3

SARCINA 4