Era odată o fetiță căreia îi muriseră mama și tata și ea rămăsese așa de săracă, nu mai avea nicio cămăruță unde să locuiască, niciun pat unde să doarmă, în sfârșit, nimic altceva decât hainele de pe ea și bucățica de pâine pe care unii. trecători miloşi io dădeau din când în când.   

        Ea era însă o fetiță bună și credincioasă. Şi, cum era părăsită de toată lumea, plecă, cu Dumnezeu în gând, pe câmp, la voia întâmplării. La un moment dat se întâlni cu un om sărac care-i spuse:

        – Dă-mi și mie ceva de mâncare, sunt mort de foame. Ea îi dădu ultima bucăţică de pâine ce-o avea la ea, apoi zise: „Dumnezeu să te binecuvinteze”, şi plecă mai departe.

În drum întâlnire un copil care-i spuse:

        – Mi-e tare frig la cap, da-mi ceva să mă acopăr. Fetiţa nu stătu mult pe gânduri, luă căciuliţa de pe cap şi io dădu.

Şi iar apăru un copil gol-goluţ, tremurând de frig. Îi dadu hăinuţa ei şi plecă mai departe. Ajunse într-o pădure pe înserat; o femeie sărmană veni la ea și fetița îi dădu și cămășuța pe care o mai avea, gândind: „E noapte, nu mă vede nimeni, pot să stau și dezbrăcată”.

        Şi, cum stătea ea aşa, deodată văzu deasupra capului o ploaie de stele care, când cădeau pe pământ, se prefăceau în monezi de aur. Din cer îi căzu la picioare o tunică ţesută din fir de aur şi un inel preţios. Ea îmbrăcă tunica, îşi puse inelul pe deget, apoi începu să adune monedele de aur; deveni, astfel, foarte bogată şi trăi apoi în belşug şi fericire toată viaţa.

Ploaia de stele 

sarcina 1

sarcina 2

sarcina 3

sarcina 4