A fost odată un om bogat, care și-a luat ca nevastă de-a doua o femeie rea și îngâmfată, cu două fete ce-i semănau leit.  Bărbatul avea la rândul lui o fiică bună ca pâinea caldă. Mama vitregă nu putea suferi harurile acestei tinere copile, ce le făceau pe fetele ei și mai nesuferite. Fata era pusă să robotească cât e ziulica de mare.  Spăla vase, freca podelele din camerele doamnei și domnișoarelor, dormea într-un pod pe un braț de paie, în timp ce surorile ei se lăfăiau în camere dichisite, cu paturi moi și oglinzi în care se vedeau din cap până-n picioare. Sărmana fată era tare chinuită și nu îndrăznea să se plângă tatălui ei, care știa de frica nevestei. Când își termina treaba, se cuibarea în cenușă, într-un colț al vetrei, și din această pricină o porecliseră "Cenușăreasa". Cu toate hainele sale ponosite, Cenușăreasa era însutit mai frumoasă decât surorile ei, în ciuda veșmintelor lor bogate.  Într-o bună zi, fiul regelui puse la cale o mare petrecere la care fură poftite toate fetele frumoase din împărăție ca și surorile Cenușăresei, vestite prin frumusetea lor. Cenușăreasa călca pentru surorile ei, iar ele nu vorbeau decât de toaletele lor.

- Voi purta rochia de catifea roșie, spuse sora cea mare.

- Iar eu, fusta cea albă, mantia țesută cu flori de aur și colanul de diamante, adăugă mezina.  Surorile cerură părerea Cenușăresei, care le sfătui cum știa mai bine, ba chiar se oferi să le aranjeze pieptănăturile. Astfel surorile încuviințară ca Cenușăreasa să le pieptăne. Ele o întrebară:

- Cenușăreaso, ți-ar plăcea și ție să mergi la bal?

- Vai,domnișoarelor, vă bateți joc de mine? Acolo nu-i loc pentru una ca mine!

- Ai dreptate, lumea s-ar prăpădi de râs, văzând-o pe Cenușăreasă la bal.

 Fata, care era bună la suflet, le ajuta la pieptănat pe cele două surori, care nu mâncaseră timp de doua zile, răbdând de foame în fața oglinzii. 

    În sfârșit, sosi și seara petrecerii. Surorile plecară și Cenușăreasa le urmări cu privirea. Când le pierdu din ochi, se porni să verse lacrimi amare. Nașa fetei, văzând-o înlăcrimată, o întrebă:

- De ce plângi? Ce-i cu tine?

- As dori atât de mult... aș dori atât de mult...Cuvintele nu se mai auzeau printre suspine. Atunci,nașa ei, zâna, o întrebă:

- Nu-i așa că ai vrea să te duci la bal?

- Vai, da, spuse Cenușăreasa și suspină din nou.

- Ei bine, dacă vei fi ascultătoare, te voi ajuta să te duci. Apoi spuse:

- Mergi în grădină, alege un dovleac și adu-mi-l. Cenușăreasa plecă să-l caute. După un timp, aduse un dovleac de toată frumusețea. Zâna îl scobi, lăsându-i numai coaja. Apoi îl atinse cu nuiaua fermecată și îl prefăcu într-o caleașcă aurită. Se duse apoi la cursa de șoareci, unde găsi șase șoareci și, cu o atingere de nuia, îi prefăcu, unul după altul, în șase armăsari suri. Era un echipaj de toată frumusețea.

- Să văd dacă nu e vreun șobolan în capcană, spuse Cenușăreasa, care căuta acum un vizitiu.- Ai dreptate, răspunse nașa fetei, du-te și vezi.Fata aduse cursa cu trei șobolani și unul fu pe dată prefăcut într-un vizitiu cu mustață făloasă.

- Du-te în grădină și adu-mi șase șopârle din cele pitite după stropitoare, mai spuse zâna fetei. Cenușăreasa aduse cele șase șopârle cerute, pe care nașa le transformă în șase lachei chipeși, care se urcară la spatele caleștii. Zâna o întrebă pe Cenușăreasă:

- Ei bine! Ești gata să mergi la bal! Ești mulțumită?

- Da, dar cum o să mă duc cu straiele astea vechi și urâte?  Zâna le atinse cu nuiaua fermecată și pe dată hainele ei se preschimbară în veșminte din aur și argint. Îi mai dărui o pereche de conduri din sticlă, cum nu se mai văzuseră. Astfel gătită, Cenușăreasa se urcă în caleașcă, iar nașa o preveni să nu zăbovească după miezul nopții.

- Dacă rămâi la petrecere o clipă mai târziu, caleașca se va face la loc dovleac, caii-șoareci, lacheii-șopârle, iar straiele tale-vechiturile de mai înainte. Cenușăreasa promise nașei că va părăsi balul înainte de miezul nopții și plecă fericită. Prințul, știind de sosirea unei prințese, alergă în întâmpinarea ei, oferindu-i brațul, la scara caleștii, și o conduse în marea sală de bal, unde se aflau oaspeții. Dansatorii încremeniră și viorile amuțiră. "E neasemuit de frumoasă", se auzea pretutindeni. Regele însuși șopti reginei:

- Niciodată n-am văzut o făptură atât de frumoasă și blândă. Doamnele îi cercetau veșmintele și pieptănătura, iar fiul regelui îi oferi cinstea de a o invita la dans, în admirația tuturor pentru grația cu care se mișca. În timpul ospățului, prințul, stând cu ochii la ea, nu mânca mai nimic. Fata se apropie de surorile ei, spunându-le cuvinte de laudă, dar ele nu o recunoscură. În timp ce acestea o admirau, Cenușăreasa auzi orologiul bătând un sfert înainte de miezul nopții; ea făcu o plecăciune adâncă și dispăru. Acasă, o întâlni pe nașa ei, căreia îi mulțumi zicând:

- Tare aș vrea să merg și mâine la petrecere. În aceeași clipă bătură la ușă cele doua surori și Cenușăreasa se duse să le deschidă.

- Ce mult ați zăbovit! le spuse ea.- Am văzut la bal pe cea mai frumoasă prințesă din lume.  Nimeni nu o cunoaște, îi spuse una din surori. A doua zi, cele două se duseră din nou la petrecere și Cenușăreasa de asemenea, mai frumoasă decât întâia dată. Prințul nu se mișca de lângă ea și, cum fata se distra de minune, uită de povețele nașei ei.  Când auzi prima bătaie a orologiului, de la miezul nopții, se ridică și fugi sprintenă ca o căprioară. Prințul o urmă, dar nu o prinse. În grabă, se întâmplă să-i cadă un condur din sticlă, pe care prințul îl culese. Ajunse acasă fără caleașcă, fără lachei, cu hainele ponosite și numai cu un condur în picior. Când surorile se întoarseră de la bal, Cenușăreasa le iscodi:

- Ați văzut-o pe prințesa cea frumoasă?Acestea îi răspunseră:

- Prințesa a dispărut cum a bătut miezul nopții și a lăsat să-i cadă un condur de sticlă, pe care prințul l-a cules și l-a privit tot restul petrecerii. E tare îndrăgostit de prințesa cea frumoasă, mai spuseră surorile. 

   Câteva zile mai târziu, fiul regelui dădu de știre că va lua de soție pe aceea căreia i se va potrivi pantofiorul pe care îl găsise. Îl încercară mai întâi prințesele, apoi ducesele și întreaga curte, dar în zadar. A fost adus apoi celor două surori, care s-au străduit în fel și chip să le între piciorul în condur, dar nu au reușit. Cenușăreasa, care le privea, recunoscu condurul și întrebă:

- Pot și eu să-l încerc? Surorile se puseră pe râs, bătându-și joc de ea. Cavalerul care adusese condurul o privi pe Cenușăreasă cu luare-aminte și o găsi tare frumoasă.

- Am porunca să încerce toate fetele condurul, spuse el și se aproprie cu pantofiorul de piciorul Cenușăresei, pe care se potrivi fără nici o greutate. Și mare fu uimirea celor două surori, când Cenușăreasa scoase dintr-un buzunar un al doilea condur pe care-l puse în picior.

Cenușăreasa

sarcina 1

sarcina 2